Pierdute sunt in bratele destinului figuri de ceara ce se topesc la fiecare raza de soare....Au ales sa stea in intuneric!In mijlocul durerii,miscati doar de vantul rece,udati doar de ploaia de toamna...Din ochii lor nu mai curg lacrimi,nu mai au suflet,nu mai au timp....nu mai au cum....
Blestemati sa traiasca!Bantuiti de vesnica amintire a iubirii si urmariti de umbrele trcutului, judecati si izgoniti,isi gasesc alinarea in ceata....O ceata deasa,apasatoare,ce duce cu ea ganduri si dureri....lacrimi si vise spulberate.Se ratacesc printre emotii...apoi sunt uitati,urati si neintelesi.
In linistea apasatoare,timpul pare ca a trecut fara sa lase urme.Noaptea nu vine,caci pentru ei e mereu intuneric si mereu frig...In rauri de povesti se ineaca mereu!Plutesc pana in inima padurii,pana in adancul mortii.
Acolo ingeri!Multi si negri.....N-au sclipire,n-au chip.....au doar niste aripi negre frante. Nerabdatori cu o tristete neobisnuita in suflet,se ridica din pamant,din gropile adanc sapate,facand loc pentru toti ce vin......Chinuiti de viata,si-au gasit linistea in moarte iar acum e randul lor sa aduca linistea...Din chinuri groaznice,din durerea nepasarii,ingroapa azi trupurile reci a unor nebuni,ce au fost odata oameni....
Doar un inger poate intelege ingerii...
RăspundețiȘtergere